Știri județul AradTehnologie

Un sistem solar similar cu al nostru a fost descoperit de NASA cu ajutorul algoritmilor pentru inteligenţă artificială ai Google (Inteligenta artificiala)

Un sistem solar cu opt planete, similar celui din care face parte Pământul, a fost descoperit de Agenţia spaţială americană (NASA) cu ajutorul telescopului spaţial Kepler şi inteligenţei artificiale, informează AFP.

NASA informează că, totuşi, niciuna dintre cele opt planete nu ar putea găzdui forme de viaţă.

Sistemul de opt planete, cel mai mare cunoscut în prezent în afara celui care include Pământul, orbitează în jurul stelei Kepler 90, la o distanţă de aproximativ 2.545 de ani lumină de Terra.

„Sistemul stelar Kepler-90 este o versiune în miniatură a sistemului nostru solar”, a spus Andrew Vanderburg, astronom la University of Texas din Austin.

În 2013, specialiştii anunţau că au descoperit şapte planete care orbitează în jurul stelei Kepler-90.

Cea de-a opta exoplanetă descoperită recent în acest sistem, numită Kepler-90i, este telurică, la fel ca şi Pământul, însă orbitează în jurul stelei ei în 14,4 zile. Acest lucru înseamnă că un an pe acea planetă este echivalent cu două săptămâni pe Terra.

Vanderburg spune însă că suprafaţa acestei exoplanete – planetă situată în afara Sistemului nostru Solar – este prea fierbinte pentru a găzdui forme de viaţă: aproximativ 426 de grade Celsius, similar lui Mercur, cea mai apropiată planetă de Soarele nostru.

Cercetătorii au folosit în detectarea acestui sistem un program pe computer care analizează datele colectate de NASA cu ajutorul telescopului spaţial Kepler. Lansat în 2009, Kepler a scanat până în prezent aproximativ 150.000 de stele.

Astronomii au confirmat deja existenţa a circa 2.500 de sisteme îndepărtate cu ajutorul datelor colectate de acest telescop.

Specialiştii spun că se aşteaptă să descopere multe alte noi planete în afara Sistemului nostru Solar şi că, în viitor, cu ajutorul inteligenţei artificiale, ar putea căuta mai specific planete similare Pământului.

Informaţiile privind sistemul stelar Kepler-90 au fost publicate într-un articol apărut în The Astronomical Journal.

(…)

Cuvinte cheie: nasa, kepler, planete, google

Subiecte asemănătoare:
» Go4News 6-10 noiembrie: De unde vine „Black Friday”, periuţa de dinţi reinventată, ce poate cumpăra Apple cu banii din paradisul fiscal, cum vrea NASA să calmeze un supervulcan şi scuterul Vespa electric
» Cum vrea NASA să evite erupţia unui supervulcan şi să obţină energie verde ieftină
» De ce nu ne-au contactat încă extratreştrii? Poate deoarece trăiesc sub apă
» Efectele pe care încă le au asupra astronautului Scott Kelly cele 340 de zile petrecute în spaţiu
» NASA: Luna a avut cândva o atmosferă

Articol original – Un sistem solar similar cu al nostru a fost descoperit de NASA cu ajutorul algoritmilor pentru inteligenţă artificială ai Google, de pe site-ul go4it.ro


go4it.ro : Ultimele ştiri, articole şi produse