Publisher is the useful and powerful WordPress Newspaper , Magazine and Blog theme with great attention to details, incredible features...

VIDEO FOTO – Accident grav pe DN7. Membrii ai trupei DJ Project printre cei cinci răniți

138

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Traficul rutier pe DN7 între Pitești și Vâlcea a fost afectat luni după amiază din cauza unui accident rutier ce a avut loc la Milcoiu. Cinci persoane au fost rănite în total.

Cinci persoane au fost rănite și au fost transportate la spital în urma unui accident rutier produs luni pe DN7 Pitești – Râmnicu Vâlcea, în zona localității vâlcene Milcoiu, printre răniți fiind și membrii ai trupei DJ Project, potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Vâlcea, Gabriel Popescu, anunță Agerpres. Acesta a precizat că în accident au fost implicate un tir și două autoturisme. Potrivit purtătorului de cuvânt al Serviciului Județean de Ambulanță (SAJ) Vâlcea, medicul Adrian Popescu, persoanele rănite în urma accidentului rutier de pe DN7 sunt patru bărbați și o femeie. Ei au vârste între 22 și 56 de ani. Femeia rănită este în vârstă de 22 de ani.După primele cercetări, polițiștii au stabilit că tirul, înmatriculat în Bihor, pe fondul neadaptării vitezei la condițiile de drum (curbă deosebit de periculoasă la dreapta), s-a răsturnat pe sensul opus de mers, acroșând două autoturisme. Șoferul autotrenului și patru persoane aflate în cele două autoturisme au fost rănite și au fost transportate la spital. Trei dintre victime au suferit politraumatisme.

„Printre răniți se află și membri ai trupei DJ Project. Șoferul tirului, un bărbat de 56 de ani, a suferit o plagă tăiată la gât și escoriații la nivelul feței. În autoturismul care a fost lovit direct de tir se aflau: D.C., în vârstă de 50 de ani, H.J., în vârstă de 45 de ani și S.M.M., în vârstă de 22 de ani. În cel de-al doilea autoturism lovit de tir se afla B.L., în vârstă de 29 de ani”, a precizat Gabriel Popescu. Victimele au fost transportate la Spitalul Județean de Urgență Râmnicu Vâlcea, conștiente. foto & video: IPJ Vâlcea

Source

Ora de Sibiu

Get real time updates directly on you device, subscribe now.