VIDEO FOTO – Accident groaznic pe DN2. O persoană a decedat și 14 au fost rănite

8Oct - by omgnews - 0 - In Stiri

Accidentul a avut loc duminică după amiază și au fost implicate în el un număr de patru autoturisme. O persoană a murit, iar alte 14 au fost rănite.

Un grav accident de circulaţie în care au fost implicate patru autoturisme s-a produs, duminică, în judeţul Ialomiţa, autorităţile activând Planul Roşu de intervenţie, anunță News. În urma accidentului, o persoană a murit, iar alte 14 au fost rănite, şapte dintre ele rămânând încarcerate, potrivit secretarului de stat în MAI Raed Arafat. Cinci dintre răniţi au fost aduşi la unităţi medicale din Capitală, iar ceilalţi nouă au fost transportaţi la Spitalul Urziceni.
Cinci dintre victimele accidentului produs pe DN 2, în judeţul Ialomiţa, sunt aduse la spitale din Bucureşti, una dintre ele – o femeie aflată în stare gravă -, fiind preluată de un elicopter SMURD pentru a fi transportată la Spitalul Floreasca. Ceilalţi răniţi au fost transportaţi la spitalul din Urziceni
Potrivit datelor furnizate de Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), o femeie aflată în stare gravă a fost preluată de elicopterul SMURD şi transportată la Spitalul Floreasca, alţi trei răniţi sunt duşi la Spitalul Pantelimon şi unul la Spitalul Colentina.

Anghel Cristian–> Accident mortal langa Urziceni…

Posted by Info Trafic Live on domingo, 8 de octubre de 2017

Ceilalţi nouă răniţi au fost transportaţi la Spitalul Municipal din Urziceni.

Source

Ora de Sibiu