Divertisment

VRĂJITORIE. Manuscris ŞOCANT, descoperit în Franţa

vrăjitorie

Un manuscris ciudat, despre vrăjitorie, a fost descoperit de un grup de cercetători francezi, îngropat sub altarul unei biserici din Lyon. Vrăjitoria era o problemă mai mult decât importantă prin secolul 15 şi până la sfârşitul secolului al 18-lea. În această perioadă, mai mult de 200.000 de femei au căzut victime inocente paranoiei în masă, fiind torturate, arse sau spânzurate în toată Europa. Manuscrisul descrie cu lux de amănunte cum se identifică o vrăjitoare, iar dacă vreo suspectă întrunea fie şi una dintre condiţii, însemna că trebuie purificată prin tortură şi foc.

Dar, mai exact, cum procedau acuzatorii? Manuscrisul oferă exemplele cele mai bizare şi terifiante despre vrăjitorie şi cum să identifici o vrăjitoare.

Cele mai multe femei acuzate de vrăjitorie erau în vârstă, sărace şi cocoşate. Se notează 1640 şi cazul unei vrăjitoare franceze care vorbea limba engleză. Se insista asupra faptului că acuzata este “O femeie in varsta, cu o fața zbârcită, o frunte ridată, păr pe buza de sus, un singur dinte în gură, strabism la un ochi, vocea piţigăiată şi limba mov. Concluzia era că întruneşte condiţiile pentru o vrăjitoare şi se recomanda tortură pentru a recunoaşte, şi purificare prin foc”.

O altă metodă era ca suspecta de vrăjitorie să fie dezbrăcată de toate hainele, stropită cu apa sfintita, apoi legată cu degetul mare de la mana dreaptă de degetul mare de la piciorul stâng şi cu gedetul mare de la mâna stângă cu degetul mare de la piciorul drept. Apoi, cu o frânghie în jurul taliei, era aruncată într-un iaz. Dacă plutea, era o vrăjitoare. Dacă se ducea la fund, era scoasă afară şi se folosea metoda următoare. Asta dacă victima nu se îneca, pentru că manuscrisul notează puţine cazuri de supravieţuire.

Dacă femeia supravieţuia, se folosea metoda botezului. Vrăjitoarele ar fi respins Botezul, astfel şi apa le-ar respinge corpurile. Se foloseau scaune scufundate, de care erau legate victimele, apoi preoţii oficiau slujba de Botez. Evident, deznodământul era unul singur.

De asemenea, se mai practica analiza publică. Femeile erau dezbrăcate total şi orice urmă de păr înlăturată de pe trupurile lor. Apoi,  în mod public erau studiate după semne distincte, numite şi “semnul Satanei”, obţinut în urma “pactului cu diavolul”. În unele cazuri, s-au găsit umflături suspecte, pe care acuzatorii le numeau “al treilea sân”, care ar fi fost folosit pentru alăptarea entităţilor sumonate din Iad. Aluniţele, coşurile şi semnele din naştere ar fi putut condamna o femeie pentru vrăjitorie, iar dacă vreunei femei îi dădea prin cap să şi le taie, cicatricile ar fi fost, de asemenea, o dovadă în acest sens.

Dacă nu posedau semne ca cele de mai sus, dar aveau pistrui, femeile erau înţepate cu un ac în pistrui, sau tăiate cu o lamă. În cazul în care femeia nu sângera imediat, subiectul era catalogat o vrăjitoare.

De asemenea, suspecta era cântărită, fiinf pusă într-o balanţă. De cealaltă parte era pus un teanc de Biblii. În cazul în care femeia cântărea mai puțin, era vinovată. Teancul de Biblii fiind destul de greu, scăpau doar femeile mai corpolente.

Torţionarii credeau că vrăjitoarele erau incapabile de a vorbi din Scriptură. Aşa că, suspectele erau puse să recite pasaje, de obicei, Tată Nostru, fără o singură eroare. Analfabetismul fiind în floare în acea perioadă, şansele să scape erau aproape nule. Se notează cazul unei femei, Jane Wenham, spânzurată pentru că a spus “nu duce în ispită”, în loc de “nu NE duce în ispită”. Se mai notează şi cazul unei vrăjitoare care a recitat impecabil Tatăl Nostru, dar tot a fost spânzurată, pe motiv că a fost un truc.

O ultimă menţiune se referă la cadavre. În cazul în care o vrăjitoare este bănuită că a ucis pe cineva, femeia este dusă la cadavru şi pusă să îmbrăţişeze corpul mort. Dacă mortul sângera prin vreun orificiu, era vrăjitoare.