Zeci de polițiști, implicați într-o acțiune de amploare desfășurată la Sebeș

6Oct - by omgnews - 0 - In Stiri

Joi, 5 octombrie Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba şi Poliţia Municipiului Sebeş au organizat o acţiune cu efective mărite, pe raza municipiului Sebeş şi a localităţilor rurale arondate, ce a avut ca scop menţinerea climatului de ordine şi siguranţă publică, prevenirea accidentelor rutiere precum şi prevenirea și combaterea faptelor de natură penală sau contravenţională.

Cu ocazia acţiunii au fost identificaţi trei autori de infracțiuni şi au fost efectuate controale în 7 filtre rutiere dar şi la societăţi comerciale şi societăţi asigurate cu pază.

Au fost constate 126 de abateri de natură contravenţionale, sancţionate cu amenzi în valoare totală de 21.585 lei, din care 105 la O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, una la Legea 61 din 1991 privind sancţionarea faptelor de încălcare a normelor de convieţuire socială şi a liniştii publice, 3 la Legea 12/1990 privind comerţul, 3 la Legea 333/2003 privind paza bunurilor, iar restul la alte acte normative.

De asemenea, în urma controalelor la societățile comerciale, au fost confiscate diverse sume de bani, care nu erau înregistrate în documentele fiscale precum şi produse alimentare ce aveau termenul de valabilitate expirat şi produse industriale oferite spre vânzare cu încălcarea prevederilor legale.

Valoare totală a confiscărilor a fost de 240 de lei.

La acţiune, alături de cei 64 de poliţişti din structurile de poliţie rutieră, ordine publică, investigaţii criminale şi investigare a criminalităţii economice, au participat poliţişti din cadrul Direcţiei Poliţia Locală Sebeş.

Exemple:

Poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Sebeş au depistat o femeie de 57 de ani, din Sebeş, ca persoană bănuită de comiterea unui furt din locuinţă, cu un prejudiciu în valoare de 800 de lei. Se pare că, la data de 1 noiembrie 2016, aceasta a profitat de faptul că un cetăţean din municipiul Sebeş a lăsat uşa casei neasigurată şi a sustras un portmoneu cu documente şi bani. Faţă de bănuită, cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de  furt precum şi pentru stabilirea întregii sale activităţi infracţionale şi recuperarea prejudiciului.

Tot în cadrul acţiunii  a fost identificat un minor de 16 ani, din Sebeş ce este bănuit de comiterea unui furt dintr-o societate comercială, faptă prin care a fost produs un prejudiciu în valoare de 5.000 de lei. În sarcina minorului s-a reţinut faptul că, la începutul lunii iulie 2016, printr-un geam lăsat deschis, ar fi pătruns într-un magazin alimentar din Sebeş şi ar fi sustras produse alimentare şi nealimentare precum şi un monitor de calculator şi o boxă. Faţă de minor, cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de furt calificat precum şi pentru stabilirea întregii sale activităţi infracţionale şi recuperarea prejudiciului.

Poliţiştii de investigaţii criminale, din cadrul Poliţiei Municipiului Sebeş, l-au identificat pe un tânăr de 29 de ani, din Sebeş, ca persoană bănuită de comiterea unei infracțiuni de distrugere cu un prejudiciu de 1.769 lei. Se pare că, în data de 10 mai 2017, în timp ce se afla într-o sală de jocuri de noroc din Sebeş, tânărul ar fi distrus ecranul unui aparat de tip slotmachine după care ar fi părăsit sala de jocuri.

Tânărul este cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de distrugere.

 

ProAlba