Știri județul AradȘtiri județul Bihor

A furat o mașină cu care a făcut accident, iar apoi a incendiat-o

sursa

ARAD. Cele trei infracțiuni – furtul mașinii, conducerea acesteia fără a avea permis de conducere și distrugerea – au fost comise în noaptea de 31 decembrie spre 1 ianuarie, pompierii fiind anunțați despre incendiu în jurul orei 03.30.

Autoturismul a fost furat de tânăr din fața unui imobil de pe raza satului Chereluș, autovehiculul având cheile în contact.

Tânărul s-a urcat în mașină și a condus-o, fără a deține permis, iar pe DJ 793 – potrivit IPJ Arad – a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, părăsind partea carosabilă și ajungând într-un șanț de pe marginea șoselei.
În încercarea de a ascunde urmele infracțiunilor comise, tânărul s-a deplasat pe jos până în comuna Șepreuș de unde a făcut rost de un litru de bezină, incendiind mașina.

Potrivit IPJ Arad “polițiștii orașului Ineu, împreună cu cei ai orașului Chișineu Criș, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe Lângă Judecătoria Ineu, au reținut un tânăr pentru 24 de ore pentru comiterea infracțiunilor de furt în scop de folosință, conducere fără permis și distrugere, urmând a fi prezentat
judecătorului de drepturi și libertăți cu propunere de arestare preventivă”.

CITEȘTE ȘI:

Un autoturism a ars între Cermei și Șepreuș după ce a intrat într-un copac