ACCIDENT MORTAL ÎN BACĂU – Un pieton a fost ucis și două persoane au fost rănite în urma impactului dintre un TIR și un camion

ACCIDENT MORTAL ÎN BACĂU  Un pieton a murit și doi șoferi au fost răniți în urma ciocnirii unui TIR cu un camion pe DN 2, în județul Bacău. Bărbatul care și-a pierdut viața a fost călcat de camion pe o trecere de pietoni după ce mașina a fost lovită din spate de autotren.

Accidentul în care pietonul și-a pierdut viața s-a petrecut, miercuri, în dreptul localității băcăuane Nicolae Bălcescu, de pe drumul național DN 2. Bărbatul traversa regulamentar strada pe trecerea de pietoni când a fost călcat de un camion, care oprise pentru a acorda prioritate. Camionul, condus de un șofer de 41 de ani, a fost lovit din spate de un TIR de București, după ce bărbatul de 49 de ani aflat la volan nu a păstrat distanța regulamentară față de mașina din fața sa astfel încât nu a mai reușit să oprească la timp.

În urma coliziunii, autoutilitara a fost proiectată peste pieton, iar apoi ambele mașini au ajuns în afara părții carosabile. Pietonul a decedat, în ciuda manevrelor de resuscitare făcute de către echipajele medicale sosite la locul accidentului”, a declarat, miercuri, pentru Libertatea purtătorul de cuvânt al Poliției Județene Bacău, Cătălina Crețu.

Pe lângă moartea pietonului, cei doi șoferi au fost răniți, fiind preluați de ambulanțe și transportați la Spitalul Județean de Urgență Bacău pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Sursă info și foto.

The post ACCIDENT MORTAL ÎN BACĂU – Un pieton a fost ucis și două persoane au fost rănite în urma impactului dintre un TIR și un camion appeared first on actualmm.ro.

actualmm.ro

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More