Aflat, pentru prima oară, într-o discotecă de ţară, a fost rupt în bătaie de trei inşi sub privirile bodyguardului!

Beni Gârbovan, un tânăr în vârstă de 21 de ani s-a mutat nu demult, la ţară, de la Cluj-Napoca, astfel că s-a gândit să beneficieze din plin de deliciile acestui mediu „bucolic”. În consecinţă, weekend-ul trecut a fost prezent – pentru prima şi ultima oară, spune el – la Club „Static” din comuna Borşa, unde se organizează o discotecă mult frecventată de tinerii care locuiesc în zonă. Însă, ghinionul său a fost că a dansat cu o tânără aflată în cercul unor inşi din comuna Apahida, care l-au stâlcit în bătaie în faţa discotecii. Culmea, bodyguard-ul a văzut totul dar nu a aplanat conflictul şi nici nu a dat alarma!

 

Tânărul, atletic şi fost sportiv de performanţă observă cu umor trist, pe coridoarele I.M.L. Cluj că a fost nevoie de trei inşi „bazaţi” ca să-l biruie – printr-un „N.V.”, aplicat când se afla afară din discotecă, la o ţigară. „Nu-mi explic în ruptul capului din ce cauză cei trei din Apahida – pe care îi ştiu doar după porecle „Ricono”, „Cârnău” şi „Monaco” – m-au atacat cu atâta sălbăticie, poate doar faptul că am dansat cu o fată care se poate să fi fost din cercul lor. Cert este însă că mi-am pierdut cunoştinţa şi cei care m-au dus acasă, la Jucu de Mijloc, au fost nişte băieţi din sat, înduioşaţi de situaţia jalnică în care mă aflam. Am apucat, totuşi, înainte de a-mi pierde cunoştinţa, să remarc un lucru – bodyguard-ul discotecii a văzut întreaga scenă dar a fugit repede înăuntru fără să intervină”. Tânărul explică apoi că după două-trei ore de la incident s-a simţit extrem de rău, astfel că ambulanţa chemată de către familie l-a transportat de urgenţă la U.P.U. Cluj-Napoca, iar de acolo la Clinica de Chirurgie Maxilofacială – pentru piramida nazală fisurată – şi apoi la cea de Neurochirurgie – pentru explorări complete în zona capului. Tânărul este poftit în cabinetul de consultaţii, de unde se întoarce după scurt timp cu un certificat în care i-au fost recomandate între 14 şi 16 zile de îngrijiri medicale. „Am fost pentru prima oară într-o discotecă de la ţară fiindcă am fost teribil de curios să văd cum se distrează oamenii acolo, dar văd că deja de la prima mea intrare mi s-a şi înfundat. Desigur că m-am lecuit acum pentru vecie. Dar, un lucru e sigur: de aici mă prezint direct la Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj şi fac plângere împotriva celor trei fiindcă mi-au pricinuit o mare suferinţă şi vreau să-i determin, cu orice preţ, să plătească pentru fapta lor”!

Post-ul Aflat, pentru prima oară, într-o discotecă de ţară, a fost rupt în bătaie de trei inşi sub privirile bodyguardului! apare prima dată în Ziar Gazeta de Cluj.

Ziar Gazeta de Cluj

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More