Angajat al Poștei Române cercetat penal după ce a urcat băut la volan și a intrat cu mașina de serviciu într-un stâlp, la Timișoara

sursa

Accidentul s-a produs, luni dimineață, pe strada Independenței din Timișoara. Bărbatul în vârstă de 52 de ani circula dinspre Bulevardul Liviu Rebreanu spre Piața Bălcescu, însă, spun polițiștii, nu a adaptat viteza la condițiile de drum și a pierdut controlul volanului. Mașina scăpată de sub control a lovit un stâlp, chiar la intrarea în Piața Bălcescu.

În urma accidentului nu au rezultat victime, însă polițiștii de la Rutieră au simțit că șoferul miroase puternic a alcool. L-au testat cu etilotestul, iar rezultatul aparatului a fost de 1,09 miligrame de alcool pur per litru în aerul expirat. Oamenii legii i-au întocmit acum conducătorului auto un dosar penal pentru conducere sub influența alcoolului.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More