ARESTAT DE DIICOT – Bătrân de 75 de ani acuzat că ar fi încercat să violeze o adolescentă de 15 ani

ARESTAT DE DIICOT  Tribunalul Bacău a dispus miercuri arestarea preventivă a lui Haralambie Cojocaru pentru 30 de zile, după ce a fost reținut de procurorii DIICOT Bacău pentru săvârșirea infracțiunilor de agresiune sexuală și pornografie infantilă.

Cu ocazia percheziției informatice efectuate asupra mediilor de stocare ridicate de la domiciliul inculpatului Cojocaru Haralambie, au fost identificate mai multe materiale pornografice cu minori, respectiv imagini cu persoane de sex feminin în ipostaze sexuale explicite“, informează DIICOT într-un comunicat transmis AGERPRES.

Potrivit anchetatorilor, la data de 10.12.2016, în jurul orei 17,00, o minoră de 15 ani, la solicitarea mamei sale, s-a deplasat la domiciliul lui Haralambie Cojocaru cu scopul de a lua de la acesta o bucată de material textil din care să îi croiască o husă auto. Ajunsă în fața blocului unde locuiește inculpatul, minora a fost chemată în rulota auto pe care acesta o deține. În interiorul rulotei, după ce inculpatul a încuiat ușa de acces și a tras jaluzelele de la geamuri, a oferit minorei băuturi alcoolice, aceasta refuzând să consume. Minora a acceptat să bea suc dintr-un pahar, apoi a început să aibă amețeli și dureri de cap. În momentul în care a vrut să plece, minora a fost strânsă în brațe de bărbat, care a sărutat-o și a atins-o pe partea posterioară a corpului.

Întrebat de către minoră ce face, inculpatul i-a răspuns că îi admiră frumusețea, apoi i-a povestit despre relațiile sale cu alte tinere și pozițiile folosite în relațiile sexuale. În tot acest timp i-a prezentat pe aparatul foto pe care îl avea în rulotă trei fotografii pornografice. Când minora s-a ridicat să plece, inculpatul a împins-o înapoi pe canapea, apoi s-a dezbrăcat, rămânând doar în lenjeria intimă, moment în care minora l-a lovit cu piciorul în zona inghinală, apoi a descuiat ușa și a ieșit din rulotă.

De la rulotă, minora a alergat către ușa de acces în scara unde inculpatul domiciliază, în încercarea de a lua legătura cu soția acestuia, însă nu a reușit, fiind ajunsă din urmă de inculpat. Într-un final, minora a fugit acasă, povestindu-i mamei sale cele întâmplate și împreună cu aceasta a revenit la locuința inculpatului, care nu a mai răspuns la interfon și la telefon, iar ulterior a sesizat organele de poliție.

Menționăm că la data de 10.12.2016, Parchetul de pe langă Judecătoria Bacău a dispus începerea urmăririi penale în cauză cu privire la săvârșirea infracțiunii de agresiune sexuală, iar prin ordonanța din data de 07.07.2017 s-a dispus continuarea urmăririi penale față de suspect pentru săvârșirea infracțiunii de agresiune sexuală”, se arată în comunicat.

Sursă info.

The post ARESTAT DE DIICOT – Bătrân de 75 de ani acuzat că ar fi încercat să violeze o adolescentă de 15 ani appeared first on actualmm.ro.

actualmm.ro

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More