Bărbați arestați pentru prostituție la Sibiu. Puneau minore să facă sex pe bani

Mai multe minore au fost forțate să se prostitueze pe bani de către cinci bărbați din Vrancea. Acestea alături de alte femei erau duse să practive prostituția în mai multe orașe printre care și la Sibiu.

Cinci bărbaţi, suspectaţi că au exploatat sexual cel puţin nouă femei, între care trei minore, au fost reţinuţi, iar procurorii cer arestarea lor preventivă, anunță News. Fetele erau duse în mai multe oraşe din ţară unde li se închiriau apartamente şi erau obligate să se prostitueze, în caz contrar fiind agresate. Una dintre fete era bolnavă de leucemie, iar alta a fost răpită şi violată de doi dintre suspecţi, după ce au drogat-o.
Procurorii DIICOT au dispus reţinerea a cinci bărbaţi – Babei Alin, Cîltea Bebi, Hurmuz Vasile, Yevsukof Onur şi Farisău Alexandru, pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de persoane şi trafic de minori.
Potrivit procurorilor, gruparea s-ar fi constituit în anul 2016 şi s-a specializat în racolarea de persoane, minori şi majori, în scopul exploatării sexuale. Sumele de bani obţinute erau însuşite în majoritate sau în totalitate de către membrii grupului.
De la momentul constituirii şi până în prezent, cei cinci suspecţi nu au avut un loc de muncă stabil şi au recrutat împreună sau separat şase victime majore şi trei victime minore, acestea fiind doar o parte dintre victimele identificate de anchetatori.
”Modul de operare era cel specific acestei activităţi infracţionale, în sensul că victimelor li se propunea începerea unei relaţii de prietenie sau de concubinaj, după care, sub pretextul unor necesităţi de ordin financiar, prin constrângere, prin inducere în eroare şi uneori prin răpire le determinau să practice prostituţia cu diferiţi clienţi de pe raza mai multor localităţi din România, existând date că unele dintre acestea au fost transportate şi în străinătate în acelaşi scop”, anunţă DIICOT.

Prostituție în apartmente închiriate. Aveau și la Sibiu
Până acum, procurorii au stabilit că victimele au fost exploatate în apartamente închiriate în regim hotelier pe raza oraşelor Focşani, Bucureşti, Iaşi, Bacău, Alba Iulia, Sibiu, Arad, Timişoara, Constanţa.
Apartamentele erau închiriate urmare a anunţurilor din presa on-line, preţul unei nopţi de chirie fiind între 100-150 de lei.
După ce victimele erau cazate în astfel de locaţii, inculpaţii procedau la publicarea unor anunţuri pe site-uri de publicitate. Astfel, chiar din momentul în care avea loc instalarea într-un astfel de apartament, se proceda la efectuarea de fotografii în care victimele apăreau îmbrăcate sumar, iar ulterior respectivele imagini împreună cu un număr de telefon de contact –de regulă cartelă prepay- erau postate în mediul on-line.
”În toate situaţiile, indiferent câte victime erau cazate într-un astfel de loc, exista o supraveghere din partea inculpaţilor, în sensul ca acestea să încaseze sumele de bani de la clienţi, să beneficieze de o anumită protecţie şi să nu îşi oprească bani pentru ele”, mai spun procurorii.
Potrivit acestora, unele dintre victime erau agresate fizic, ”dacă nu îşi dădeau suficient silinţa pentru a întreţine relaţii sexuale cu diferiţi clienţi în scopul obţinerii de bani, exemplificatoare fiind situaţia unei victime minore, bolnavă de leucemie de mai mulţi ani, însă cu toate acestea a fost constrânsă, în special de către inculpatul Yevsukof Onur, să practice prostituţia în folosul său”.

I-au arestat și la Sibiu
Cu ocazia percheziţiilor efectuate, inculpaţii au fost identificaţi în mai multe locaţii din Sibiu şi Focşani în care se aflau mai multe victime majore şi minore pe care aceştia le exploatau sexual.
Totodată, doi dintre suspecţi răpit o minoră cu care au întreţinut relaţii sexuale fără consimţământul acesteia, prin agresiuni fizice şi administrare de droguri.
În cursul zilei de vineri, cei cinci sunt prezentaţi magistraţilor Tribunalului Vrancea, cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile. foto: arhiva

Source

Ora de Sibiu

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More