Știri județul AradȘtiri județul BihorȘtiri județul Satu-Mare

Cine este tânărul decedat în accidentul de lângă Viișoara. Șoferul vinovat nu avea permis și era băut

sursa

Vasile Sarca, în vârstă de 21 de ani, se afla la volanul unui autoturism în care se mai afla un prieten tot de 21 de ani, din Marghita și trei tinere de 18, 15 și 14 ani din localitatea Tășnad, județul Satu-Mare.

„Pe drumul județean 191, în afara localității bihorene Viişoara, un tânăr de 21 de ani, din localitatea Becheni, județul Satu Mare, în timp ce conducea un autoturism pe direcția Păgaia – Viișoara, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule, într-o curbă înspre stânga a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune frontală cu un autoturism condus regulamentar, din sens opus, de un tânăr de 21 de ani, din localitatea Ghenetea, județul Bihor”, transmite comisar IPJ Bihor, Alina Dinu.

Impactul violent dintre cele două autoturisme i-a rănit grav pe cei doi șoferi. Cinci persoane au rămas încarcerate între fiarele contorsionate și a fost nevoie de intervenția pompierilor militari pentru ca acestea să fie scoase din mașini. Din nefericire, deși a fost resuscitat la fața locului, Vasile a decedat. Șoferul vinovat de producerea accidentului, tot în vârstă de 21 de ani, din localitatea Becheni, județul Satu Mare, a fost rănit grav și transportat la spital pentru îngrijiri medicale. Multiple leziuni au suferit și pasagerii acestuia, trei bărbați cu vârste de 30, 26 și 19 ani, toți din comuna Săuca, județul Satu Mare.

Potrivit informațiilor Bihon.ro, șoferul vinovat de producerea accidentului era în stare avansată de ebrietate. În urma recoltării probelor de sânge a reieșit că acesta avea o alcoolemie de peste 2 la mie.

Prietenii și cunoscuții lui Vasile au fost șocați de aflarea veștii că acesta a decedat în urma unui accident auto. Cu atât mai mult, la finalul lunii octombrie Vasile distribuia pe propriul cont de Facebook linkul unui articol intitulat: „Ziua în care o să ieşi pe uşă şi n-o să te mai întorci”. „Din păcate același lucru a făcut și el. A ieșit pe ușa casei și nu mai intră.. Condoleanțe părinților.. Dumnezeu să-l odihnească în pace”, „Suflet frumos, sa te odihnești în pace”, sunt doar câteva dintre mesajele de condoleanțe transmise de cunoscuții tânărului.

Duminică seara, un tânăr de 21 de ani, care conducea fără permis de conducere, a provocat un accident mortal în care au mai fost rănite încă alte șapte persoane.

Potrivit comisarului IPJ Bihor, Alina Dinu, „duminică, la ora 20.50, pe drumul județean 191, în afara localității bihorene Viişoara, u…

Un cumplit accident s-a produs duminică seara pe drumul de lângă Viișoara.
Accidentul a avut loc pe DJ 191, iar apelul despre coliziunea, se pare frontală, a celor doua mașini, a fost făcut la ora 21.51.

În urma impactului dintre două mașini, nouă persoane, dintre care două minore de 14 respecti…