Știri județul AlbaȘtiri județul Vâlcea

Doi turiști rătăciți, recuperați de Salvamont Alba din afara zonei schiabile Arieșeni – Vârtop

sursa

Serviciul Public Judetean Salvamont-Salvaspeo Alba a recuperat două persoane rătăcite în afara zonei schiabile Arieșeni-Vârtop. Acestea se abătuseră de la traseu, într-o zonă cu zăpadă foarte mare și se aflau în condiții grele: întuneric, frig și ninsoare abundentă.

Potrivit salvatorilor montani, solicitarea și alertarea echipei Salvamont Alba, de către prieteni și aparținători, pentru găsirea a două persone rătăcite a avut loc vineri, în jurul orei 17,25. 

Salvamontiștii au luat legătura telefonic cu aceștia și au aflat de la ei că au coborat pe schiuri într-o zonă de teren  accidentat, cu zăpadă foarte mare, că nu se mai pot orienta către pârtie, că au căzut și au intrat în panică. Nu aveau nici lumină și era deja întuneric.

”Li s-au făcut recomandări să se întoarcă pe urmele popri, deoarece ei intenționau să traverseze pădurea de la pârtia “Piatra Grăitoare” la pârtia “Vartop 1”, să  conserve bateria telefonului și să-l țină cât mai aproape de corp, la

Salvatorii montani au pornit în căutare ca echipă de prim răspuns, în condiții de temperatură scăzută și vizibilitate redusă: intuneric, ceață și ninsoare abundentă.

În acțiunea de căutare  au fost implicate doua echipaje Slvamont Alba care au pornit din puncte diferite spre zona unde se presupunea că se aflau persoanele rătăcite, căutarile fiind oprite după circa o ora și jumatate, când cei căutați, respectând indicațtiile primite de la salvamontiști, au reusit să ajungă în siguranță la pârtie, unde s-au întâlnit cu echipajele de salvatori.

Cu aceasta ocazie Salvamont Alba recomandă ca turiștii care frecventeza domeniile schiabile din Vârtop-Arieșeni și Șureanu să nu se abată de la traseele marcate și să nu iasă din zona schiabilă.

De asemenea, aceștia atrag atenția asupra unui risc ridicat de producere a avalanșelor la altitudini mai mari de 1600 de metri.

FOTO: Salvamont Alba

ȘTIREA TA – Evenimentele nu se întâmplă doar în fața reporterilor profesioniști.
Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite să vadă și alții ceea ce tu ai trait “live”.
Poți trimite prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

loading…

loading…

avatar