Ecranul telefoanelor Pixel 2 XL, compromis cu efect burn-in apărut în doar câteva zile de utilizare? (Telefoane mobile)

Cunoscut drept burn-in, defectul prin care o imagine statică afişată timp îndelungat ajunge să fie imprimată ca o umbră vizibilă permanent pe ecran este o problemă care poate apărea la mai toate tipurile de ecrane, însă este mult mai comună la cele bazate pe tehnologie OLED.

Lansate în urmă cu doar o săptămână, telefoanele Pixel 2 XL par să aibă probleme cu ecranul, mai mulţi utilizatori şi publicaţii care folosit noul dispozitiv remarcând apariţia unor „umbre” pe suprafaţa ecranului, corespunzătoare zonelor unde sunt afişate mult timp imagini statice.

Fiind vorba de un ecran cu tehnologie P-OLED de ultimă generaţie, testată amănunţit înainte de lansare, efectul observat ar putea fi temporar, dispărând după ce ecranul a fost oprit mai mult timp. Însă nu poate fi exclusă nici posibilitatea ca un lot restrâns de ecrane să aibă probleme hardware care determină îmbătrânirea accelerată a celulelor OLED, retenţia imaginii fiind de fapt un efect burn-in permanent. În ambele cazuri, Google ar putea rechema şi înlocui dispozitivele afectate.

Confirmând incidentele semnalate, Google anunţă că investighează cauza acestora, însă deocamdată nu poate fi vorba despre sistarea vânzărilor sau o rechemare în masă a telefoanelor Pixel 2 XL deja comercializate. 

(…)

Cuvinte cheie: Google

Subiecte asemănătoare:
» Membri ai Senatului SUA propun noi reglementări pentru Facebook, Google şi Twitter, după ce aceste servicii au fost folosite pentru propagandă
» Aplicaţiile din magazinul Google Play vor putea fi testate fără instalare, înainte de a fi cumpărate
» Cât de rezistent este Pixel 2, noul smartphone folosit de Google pentru a demonstra cele mai noi tehnologii Android
» Google va recompensa semnalarea vulnerabilităţilor în cele mai populare aplicaţii din magazinul Google Play
» Google Pixel 2 XL este relativ uşor de reparat

Articol original – Ecranul telefoanelor Pixel 2 XL, compromis cu efect burn-in apărut în doar câteva zile de utilizare?, de pe site-ul go4it.ro


go4it.ro : Ultimele ştiri, articole şi produse

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More