FENOMEN SPECTACULOS pe platoul Bucegilor. Ce se întâmplă în fiecare an, în ziua de 28 noiembrie, la poalele Sfinxului (VIDEO)

FENOMEN SPECTACULOS pe platoul Bucegilor, la poalele Sfinxului. Aici, în fiecare an, în ziua de 28 noiembrie, are loc un fenomen spectaculos. Soarele apune peste munţi, formând o piramidă magică ce are puteri vindecătoare asupra celor care se află pe platou la acel moment.

Fenomentul ciudat, care adună în fiecare an zeci de oameni la poalele Sfinxului, ar fi legat de o legendă. Ar fi apărut în ziua în care Decebal şi-a ucis fiul, chiar în acest loc, ca sacrificiu ritualic, pentru a-l trimite ca mesager zeilor.

Oamenii din satele de munte ale Bucegilor spun că aici se petrec lucruri stranii. Unii vorbesc chiar de vindecări miraculoase.

platoul Bucegilor

Uneori, muntele se cutremură din senin. Se zice că între 1994 și 1997, în zona Bucegilor, s-au înregistrat mici zguduituri subterane zilnice, care se produceau doar la orele 20:00 și 3 dimineața.

Specialiștii n-au putut spune decât că sunt manifestări naturale, determinate de fracturi locale ale scoarței, dar n-au putut explica de ce s-au petrecut la ore fixe. Fenomenul părea cu atât mai ciudat cu cât muntele e alcătuit din calcare și conglomerate, care sunt roci stabile, scrie ziare.com.

Alteori se aud bubuituri de sub pământ, ca și cum s-ar prăbuși tavanul unei peșteri. Iar în timpul acestor fenomene, oamenii din așezările de la poalele muntelui se plâng de insomnii, indiferent de vârstă.

Mărturiile românilor care au urcat pe platoul Bucegilor pentru a vedea fenomenul “piramidei solare”:

“Acum am simtit asa o pulsare, asa in trepte in sus, asa o ridicare de energie extraordinara , aici in fata am facut o meditatie cu mainile asa si am facut gestul asta si mi-a aparut doua mandale colorate albastru, deosebit de frumos”, a declarat Gheorghe Danu.

“De 25 de ani lucrez in zona si nu am avut prilejul sa descopar nici una dintre minunile acestei zone. Acum mi s-au deschis si mie caile. Daca vorbesc despre portaluri energetice pe care le-am trait.”, spune un barbat. “Energetic… pai trebuie sa crezi ca sa simti si asta e totul, de exemplu am urcat un traseu de o ora si ma durea spatele, iar acum e ok, nu am vazut piramida, dar am simtit-o poate ca pas cu pas”, a declarat o femeie.

“Am venit aici pentru a mă reîncărca energetic. Am văzut piramida și am simțit lucrul acesta”, a declarant o altă femeie.

“Se vărsa peste Sfinx o lumină divină, de culoare portocaliu deschis şi prin ea Dumnezeu îşi revarsă tot ce are mai bun asupra noastră. Poţi să primeşti, dacă eşti deschis şi receptiv, foarte multe beneficii. Te poti şi vindeca”, a mărturisit și Emanuel.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More