Politistii Biroului de Ordine Publica din cadrul Politiei Municipiului Baia Mare au identificat doua persoane care au iesit din societatile comerciale fara a trece pe la casele de marcat pentru a le achita contravaloarea. Ambele sunt cercetate sub aspectul comiterii infractiunii de furt calificat, anunta IPJ Maramures.

Este vorba despre o tanara de 22 de ani, domiciliata in judetul Suceava, care aseara, in jurul orei 20.00, a sustras dintr-un supermarket un geamantan in care a pus mai multe produse, in valoare de aproximativ 1.000 de lei, si a trecut pe langa casele de marcat fara a le achita si un baimarean de 31 de ani care azi-noapte, in jurul orei 03.00, a luat o sticla de vin si mai multe cutii cu ciocolata dintr-o statie de carburanti din municipiu, le-a ascuns sub geaca si a iesit fara a achita contravaloarea lor.

In ambele cazuri politistii de ordine publica au recuperat bunurile sustrase si le-au restituit partilor vatamate. Atat tanara din Suceava cat si baimareanul sunt cercetati de politisti, urmand ca la finalizarea cercetarilor sa fie dispuse masuri legale.

ZiarMM

The post Furt intr-un supermarket si o benzinarie din Baia Mare appeared first on ZiarMM.

ZiarMM