Halep s-a calificat dramatic în optimile de la Antipozi

Halep s-a calificat dramatic în optimile de la Antipozi

Simona Halep, numărul 1 mondial, s-a calificat dramatic în optimile de finală ale turneului Australian Open, primul de Mare Şlem al anului, sâmbătă, la Melbourne, după ce a învins-o pe americanca Lauren Davis cu 4-6, 6-4, 15-13, la capătul unui meci care a durat 3 ore şi 45 de minute.

Halep (26 ani) a jucat cel mai dramatic meci din carieră şi cel mai lung, totodată, în faţa unei adversare agresive (24 ani), care se află pe locul 76 mondial.

Românca a trecut peste accidentarea de la gleznă, peste oboseala acumulată în acest meci interminabil, a salvat trei mingi de meci şi a reuşit calificarea în optimi, după ce fusese eliminată din primul tur la precedentele două ediţii ale turneului de la Melbourne.

Halep îşi menţine invincibilitatea în 2018, deşi nu a făcut cel mai bun joc al său şi a fost condusă aproape tot meciul de Davis, dacă nu mereu pe tabelă, cel puţin din punct de vedere al iniţiativei.

Următoarea adversară a româncei va fi învingătoarea dintre australianca Ashleigh Barty, cap de serie numărul 18, şi japoneza Naomi Osaka.

Simona Halep şi-a asigurat un cec de 240.000 de dolari australieni şi 180 de puncte WTA.

AGERPRES

Publicat la Sat, 20 Jan 2018 06:55:52 +0000

Sport

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More