Știri județul AradȘtiri județul Cluj

Maşină spulberată de tren la Zimandu Nou

sursa

Trenul Regiotrans, care face legătura între Brad şi Arad, a lovit o maşină care s-a angajat în traversarea liniei de cale ferată, fără a se asigura. Potrivit informaţiilor furnizate de către Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Arad, la eveniment s-au deplasat un echipaj de descarcerare grea cu trei subofiţeri, Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă din Zimandu Nou, dar şi un echipaj de ambulanţă venit de la staţia din Sântana. „În urma accidentului, nu au rezultat victime printre pasagerii trenului, însă a rezultat o victimă conştientă, ieşită din autoturism. La accident se deplasează şi un echipaj SMURD Arad”, a transmis Călin Domşa, purtătorul de cuvânt al ISU Arad. Traficul rutier nu este afectat, însă traficul feroviar este întrerupt total în zonă.

UPDATE: Victima, la spital
Reprezentanţii ISU Arad vin cu noi informaţii referitoare la incidentul rutier petrecut la Zimandu Nou. Aceştia anunţă că victima din autoturismul lovit de tren a fost transportată la Spitalul Judeţean, iar călătorii din tren sunt în siguranţă şi nu sunt expuşi frigului.
„Victima din autoturism a fost transportată de SMURD Arad la spital, acuză dureri toracice și dureri la coloană. În garnitura de tren implicată în accident se aflau în jur de 60 de călători. În momentul de faţă au mai rămas aproximativ 20-25 de călători, ceilalţi deplasându-se cu alte mijloace de transport auto.
Trenul Regiotrans este încălzit, motoarele funcţionează, călătorii nu sunt expuşi frigului. Autoturismul a fost degajat de pe liniile de tren și drum de către echipajul de descarcerare”, a anunţat Călin Domşa, de la ISU Arad.
UPDATE: Nu a oprit
Potrivit unor martori, şoferul autoturismului se face vinovat în totalitate de accidentul petrecut la ieşirea din Zimandu Nou spre Sântana. „Maşina era în faţa mea. Nu a frânat deloc. Trenul a venit cu bliţuri şi claxon, dar degeaba”, a spus unul dintre martorii oculari.