Mici investiții, dar totuși… mari pentru o comunitate timişeană

Mici investiții, dar totuși… mari pentru o comunitate timişeană

Când e vorba de investiții din fonduri proprii, în cele mai multe cazuri, există un răspuns aproape șablon: trotuare și iar trotuare. Până la urmă și acestea sunt necesare, mai ales într-o localitate ca Saravale în care nici carosabilul nu a fost încă înaintat complet la rangul de „asfaltat”.

Din bugetul local, așadar, s-au realizat trotuare, dar nu anul trecut, ci în anii anteriori. În 2018, realizarea acestor alei bune să le calci cu piciorul va continua, pentru că mai există destule străzi fără astfel de amenajări. Pe lângă această investiție, alte două obiective vor fi finanțate în 2018 de primărie.

Citeşte şi:O localitate numai bună pentru cei care îşi doresc un trai liniștit. Sunt case cu 20.000-25.000 de euro

Este vorba mai întâi despre transformarea unei clădiri vechi, care a aparținut fostului IAS, în sală de sport. Cât despre amplasament, aceasta se află chiar vizavi de școală, încât elevii nu vor trebui decât să treacă drumul pentru a începe ora de gimnastică, atunci când clădirea va fi reabilitată și amenajată. Bugetul local are pentru acest obiectiv disponibili circa 300.000 de lei.

Un alt obiectiv este realizarea unei case mortuare. Cum localitatea are două cimitire situate la distanță unul de altul, în plus existând și alți credincioși decât cei ortodocși români și sârbi, autoritățile s-au gândit să o amplaseze astfel încât să-i deservească pe toți deopotrivă. Locul potrivit pare a fi în apropierea viitoarei săli de sport, unde primăria dispune de un teren liber.

Rămânând în sfera investițiilor din bani proprii, în 2017 din această sursă a fost zugrăvită grădinița. Apoi a venit rândul dispensarului, atât la interior, cât și la exterior. Cum vedem, iată, acești bani, mulți-puțini, atâți cât sunt, permit rezolvarea unor nevoi ale comunității locale, iar dacă scenariul se va repeta an de an, diferența se va vedea cu ochiul liber.

Întreprinzătorii din mediul rural pot atrage o finanţare nerambursabilă consistentă, în valoare de până la 500.000 de euro pe proiect, pentru investiţii…

Cu toate că bugetul pentru anul în curs al municipiului Timișoara se află în curs de elaborare, conducerea instituției a creionat deja obiectivele…

În două comune din cel mai vestic colț al țării, un proiect resuscitat, finanțat prin măsura 3.2.2, a adus investiții în infrastructură în valoare…

Ca de fiecare dată, în preajma sfârșitului de an administrația lugojeană se pregătește să-și facă un bilanț al activității desfășurate în cadrul…

Publicat la Wed, 31 Jan 2018 13:08:21 +0000

Administraţie

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More