PE SURSE/MEDIAFAX- Tânăra ucisă la metrou era membru PMP Sector 3

 

Tânăra în vârstă de 25 de ani, care a fost ucisă marţi, la staţia de metrou Dristor 1, după ce o femeie de 45 de ani a împins-o în faţa trenului, era membru al Partidului Mişcarea Populară Sector 3, au precizat surse din cadrul partidului, pentru MEDIAFAX.

Tânăra ucisă marţi seara se numeşte Alina Ciucu şi este din Craiova.

Procurorii criminalişti de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti (PTB) au dispus urmărirea penală pe numele Magdalenei Şerban, agresoarea de la metrou, pentru omor calificat şi tentativă de omor, anchetatorii urmând să ceară arestarea preventivă a acesteia. Conform unui comunicat de presă al PTB, femeia a fost reţinută pentru 24 de ore.

 

„Din actele de urmărire penală efectuate până în prezent, au rezultat următoarele: la data de 12.12.2017, în jurul orei 15:35, în timp ce se afla pe peronul staţiei de metrou Costin Georgian, inculpata a împins o persoană de sex feminin, spre liniile de metrou, cu intenţia vădită de a o arunca în faţa trenului care tocmai intra în staţie”, arată procurorii criminalişti.

Ulterior, tot marţi, în jurul orei 19:54, în timp ce se afla pe peronul staţiei de metrou Dristor 1, Magdalena Şerban a împins o altă fată spre liniile de metrou, iar după ce victima a căzut pe şine, în timp ce aceasta încerca să se agaţe de marginea peronului, a lovit-o în zona capului cu piciorul.

„Urmare a acestor acţiuni victima a fost lovită de trenul ce intra în staţie şi a decedat ca urmare a leziunilor suferite”, precizează anchetatorii.

 

Surse judiciare au declarat, pentru MEDIAFAX, că, la audieri, suspecta nu şi-a recunoscut fapta, fiind incoerentă. Deşi pe peron erau multe persoane, nimeni nu a mers după femeia care a împins-o pe fată în faţa metroului pentru a o opri, aceasta reuşind să plece, fiind depistată după mai multe ore.

Sursa info și continuarea, pe Mediafax.

 

The post PE SURSE/MEDIAFAX- Tânăra ucisă la metrou era membru PMP Sector 3 appeared first on actualmm.ro.

actualmm.ro

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More