Știri județul Cluj

Petarda i-a spulberat un deget! S-a deschis dosar penal!

sursa

„Au fost efectuate verificări. Accidentul a avut loc în noaptea de 31.12/01.01.2019, imediat după ora 24. Minorul a fost transportat la spital de către familie și un vecin. Minorul ar fi cumpărat petarda în data de 31.12.2018 din piața agroalimentară. Spitalul Municipal de Urgență Caransebeș nu a anunțat în nici un fel Poliția despre acest eveniment. Se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, nerespectarea regimului materialor explozive, orice operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept. Iar medicul care a intervenit chirurgical avea obligaţia legală să sesizeze un astfel de lucru, pentru că nu a fost o răceală, ci a fost clar o vătămare. Legea penală îl obligă pe medic să sesizeze astfel de situaţii. Noi nu putem să facem cercetări asupra medicului, dar înaintăm sesizare, iar conducerea spitalului din Caransebeş va decide dacă o să îl cerceteze disciplinar. Trebuie să avem grijă ca pe viitor lucrurile să funcţioneze normal şi să prevenim astfel de dezinformări prin omisiune“, ne-a declarat reprezentantul IPJ, comisarul-şef Dinu Nicorici.