Petarde, țigări și un șofer beat, prins la volan

Petarde, țigări și un șofer beat, prins la volan

Polițiștii au verificat legalitatea documentelor a 52 de autoturisme, a conducătorilor auto și pasagerilor acestora, fiind reținute 2 certificate de înmatriculare și un permis de conducere. De asemena, au fost efectuate verificări la 3 unități de cazare în comun.

În urma activităților desfășurate de polițiști, au fost aplicate 31 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 12.235 de lei: 23 de sancțiuni contravenționale conform O.U.G. 195/2002 (privind circulația pe drumurile publice), în valoare de 8.735 de lei și 8 sancțiuni contravenționale conform Legii 12/1990 (privind faptele de comerț), în valoare de 3.500 de lei, fiind indisponibilizate produse din alcool și tutun netimbrate și timbrate necorespunzător în valoare de 500 de lei.

Au fost întocmite trei dosare de cercetare penală :

Pe raza localității Bârzava a fost depistat un bărbat de 72 de ani, care deținea la docmiciliul său, în vederea comercializării prin intermediul unei societăți comerciale, 1.320 țigarete netimbrate, susceptibile a proveni din contrabandă.

Țigaretele au fost indisponibilizate, pe numele celui în cauză fiind întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă.

Pe raza localității Slatina de Mureș a fost depistată o femeie de 41 de ani din aceeași localitate, care oferea spre comercializare, într-un magazin, 60 bucăți petarde, fără a deține acest drept.

Materialele pirotehnice au fost indisponibilizate în vaderea continuării cercetărilor, pe numele celei în cauză fiind întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nerespectarea regimului materiilor explozive.

A fost depistat în trafic, un bărbat de 52 de ani, din Lipova, în timp ce conducea un autoturism pe raza aceleiași localități, având o alcoolemie de 0,43 mg./l. alcool pur în aerul expirat.

Conform procedurii, a fost dispusă recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, pe numele bărbatului fiind întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autoturism sub influența alcoolului.

Polițiștii vor desfășura activități similare atât pe raza localității Lipova cât și pe raza județului.

Publicat la Fri, 02 Feb 2018 10:08:10 +0000

Știri Arad

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More