Știri județul Giurgiu

Poliţia Giurgiu: „şoferul” care a produs accidentul de ieri, de la Ghimpaţi, nu avea permis de conducere!

sursa

accidentAşa după cum v-am mai informat, în jurul orei 14.30, un bărbat de 41 de ani, din comuna Ghimpați, județul Giurgiu, în timp ce conducea un autoturism pe Drumul Național 6, în afara localității Ghimpați, a pierdut controlul volanului din cauza neadaptării vitezei la condițiile de drum și a pătruns pe contrasens, unde a intrat în coliziune cu un autoturism, condus regulamentar de un tânăr, de 23 de ani, din municipiul București.

În urma accidentului a rezultat rănirea ambilor conducători auto, precum și a unui tânăr, de 15 ani din comuna Ghimpați, pasager în autoturismul care a pătruns pe contrasens, care au fost transportați la o unitate spitalicească din municipiul București.

După producerea accidentului  conducătorilor auto le-au fost recoltate probe biologice de sânge  în vederea stabilirii alcoolemiei.

Polițiștii au întocmit în cauză un dosar penal în care efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ”vătămare corporală din culpă,  și conducerea unui autovehicul pe drumurile publice fără permis de conducere”.

Comentariile voastre sunt încurajate şi deschise. Injuriile, insultele, calomniile sau orice tip de comentariu agresiv sau neargumentat vor fi eliminate.

De acelaşi tratament vor avea parte şi atacurile personale asupra altor cititori, sau asupra persoanelor publice ori asupra autorilor materialelor.

Vă mulţumim pentru înţelegere.