Știri județul ClujȘtiri județul Timiș

Șofer beat depistat de polițiști în trafic, în Timiș

sursa

Tânărul de 28 de ani a fost depistat de polițiștii din Sânnicolau Mare. Circula pe strada Cuza Vodă din aceeași localitate când a fost oprit de polițiști, în jurul orei 1, în noaptea de vineri spre sâmbătă. Mirosea puternic a alcool, așa că oamenii legii l-au pus să sufle în etilotest. Rezultatul aparatului a fost de 0,87 miligrame de alcool pur per litru în aerul expirat. Șoferul a fost condus la spital pentru recoltarea de probe biologice și s-a ales acum cu dosar penal pentru conducere sub influența alcoolului.

Nu a fost singurul care a avut probleme cu polițiștii de la rutieră în weekend. Oamenii legii au acționat pe toate drumurile din județ, dar și în localități.

„Astfel, polițiștii au constatat 4 infracțiuni și au aplicat 329 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea normelor rutiere. Ca măsură tehnico-administrativă, au fost reținute în vederea suspendării 34 de permise de conducere pentru neacordarea priorității de trecere pietonilor și vehiculelor, nerespectarea regulilor privind efectuarea manevrei de depășire și limitelor legale de viteză. De asemenea, au fost retrase 4 certificate de înmatriculare. În săptămâna care tocmai a început, polițiștii vor desfășura acțiuni punctuale pentru combaterea principalelor cauze generatoare de accidente”, transmit reprezentanții IPJ Timiș.