StiriȘtiri județul ConstanțaȘtiri județul Tulcea

Șoferul care a provocat accidentul de pe bulevardul I.C. Bratianu din Constanta, pus sub control judiciar de Parchetul Judecatoriei Constanta

sursa

În data de 05.01.2019, în jurul orelor 19.30, un bărbat de 35 de ani a condus un autoturism pe bulevardul I.C. Brătianu din municipiul Constanța, iar ajungând la sensul giratoriu de la intersecția cu strada Dezrobirii a provocat un accident rutier soldat cu pagube materiale, informează IPJ Constanța. 

In urma cercetarilor, politistii rutieri constănțeni  au descoperit faptul ca barbatul avea o alcoolemie de 0,58 mg/l alcool pur in aerul expirat (1,60 mg/l in sânge) si avea exercitiul dreptului de a conduce suspendat pentru săvârșirea unei fapte de aceeasi natura in noiembrie 2018, pe raza județului Tulcea. 

Cu ocazia audierilor, bărbatul a declarat in mod neadevărat faptul ca la volanul autoturismului se afla soția sa, în vârstă de 30 de ani, aspecte susținute si de către femeie. 

Cercetările au continuat pentru conducere pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea permisului de conducere de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată si conducere pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană care are o imbibatie alcoolica peste 0,80 mg/l alcool pur in sânge, fata de barbat, respectiv mărturie mincinoasă și încredințarea unui vehicul pentru conducerea pe drumurile publice a unei persoane despre care stie ca are suspendată exercitarea dreptului de a conduce si ca se afla sub influenta alcoolului, fata de femeie. 

La data de 06.01.2019 politistii din cadrul Serviciului Rutier au dispus reținerea pe o durată de 24 de ore a bărbatului,  iar la data de 07.01.2019 fata de acesta, Parchetul Judecătoriei Constanța a luat masura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile.

Sursa foto: IPJ Constanța