Sute de cetățeni din Vladimirescu, inclusiv administrația locală, resping construirea unui incinerator de deșeuri periculoase pe teritoriul comunei! Semnează și tu petiția online!

Sute de cetățeni din Vladimirescu, inclusiv administrația locală, resping construirea unui incinerator de deșeuri periculoase pe teritoriul comunei! Semnează și tu petiția online!

Sute de cetățeni din comuna Vladimirescu, la care – foarte important – s-a alăturat din primul moment administrația locală, se revoltă împotriva intenției societății DEMECO (cu sediul principal în Bacău), intenție formulată în scris către Agenția pentru Protecția Mediului Arad (pentru a primi autorizația), de a construi  (nu este specificat nicăieri dar asta înseamnă!) un incinerator pentru deșeuri periculoase pe raza localității, mai precis în incinta fostului Combinat Chimic.

Manevrele bine ticluite de către reprezentanții firmei, care în anunțul obligatoriu afișat la avizierul Primăriei Vladimirescu și în ziarul local nu au inserat decât codurile CAEN (adică niște numere banale) pentru a nu înțelege prea mulți locuitori despre ce substanțe vor urma să fie „tratate și eliminate” în acest incinerator, nu au „succesul” dorit. Asta pentru că în acest moment se strâng semnături împotriva demersului societății băcăuane, fiind adunate deja câteva sute, care urmează a fi depuse la Agenția pentru Protecția Mediului Arad, termenul limită, conform legii, ca cetățenii să-și exprime voința, fiind luni, 5 februarie 2018, adică în termen de zece zile lucrătoare de la data depunerii cererii pentru autorizație.

Ei bine, ca să înțelegeți despre ce deșeuri periculoase este vorba, să enumerăm, conform Codului CAEN, exact cum au fost ele explicate în ziarul local, dar subliniem, nu de către reprezentanții Demeco:

Cod CAEN 3822: Tratarea și eliminarea deșeurilor periculoase: – eliminarea și tratarea înainte de eliminare a deșeurilor periculoase (solide sau nu), inclusiv deșeuri care pot fi explozive, oxidante, inflamabile, iritante, cancerigene, corozive, infecțioase și alte substanțe și preparate dăunătoare pentru sănătatea umană și pentru mediul înconjurător; – capsularea, pregătirea și alte tratamente ale deșeurilor nucleare, în vederea depozitării; (…)

Primăria Vladimirescu, solicitată să-și spună părerea cu privire la construirea acestui incinerator, a notificat în scris că NU este de acord cu desfășurarea acestei activități pe teritoriul comunei, o activitate care are ca principale faze următoarele: colectare, depozitare temporară, transport, tratare deșeuri periculoase/eliminare, stocare temporară și eliminare deșeuri periculoase (fără tratare).

Reprezentanții societății se mai bazează pe un artificiu legislativ, susținând că nu au nevoie neapărat de autorizație, deoarece aceasta le-a fost dată cu mai multă vreme în urmă. Însă, un mare însă, societatea a avut autorizație pentru a ridica deșeurile rămase de la terasamentul căii ferate, și în niciun caz despre alte deșeuri periculoase, inclusiv aduse din Occident cum ar putea fi vorba…

Special Arad se alătură demersului cetățenilor din Vladimirescu și lansează o petiție online împotriva construirii incineratorului de la Vladimirescu, care, suntem absolut convinși, ar putea afecta inclusiv cetățenii municipiului Arad.

Petiția nu funcționează momentan pe aplicația Special Arad (Android și iOS)! Dacă vreți să semnați petiția, vă rugăm să vizitați această pagină dintr-un browser web.

SPUNE NU INCINERATORULUI DE DEȘEURI PERICULOASE DIN VLADIMIRESCU!

Read the petition

216 signatures

Transmiteți prietenilor dumneavoastră:

  

Cele mai noi semnături
216 Ramona N. Feb 01, 2018
215 Rez M. Feb 01, 2018
214 Kocsis M. Feb 01, 2018
213 Rez D. Feb 01, 2018
212 Ceobanu C. Feb 01, 2018

Și ca să fiți convinși cât e de serioasă această problemă, vă rugăm să citiți mai jos, câteva dintre „isprăvile” societății Demeco,  în câteva locuri din România, acolo unde oamenii au ieșit în stradă, iar mass media a reacționat. La unii, cu întârziere, din păcate…

Citește și: Tone de material chimic suspect sunt transportate cu camioanele de la Combinat din Vladimirescu la o balastieră pe Mureș. Localnicii cer ajutor! (Video)

Publicat la Thu, 01 Feb 2018 13:03:22 +0000

Știri Arad

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More